TATA

Considerată la început ca fiind o reflecție a problemelor morale și sociale din societate după încheierea celui de-al doilea război mondial, piesa ”Tata” nu este dominată de descrierea unor momente din trecut, deși pune accent pe înțelegerea și interpretarea acelor momente de către contemporani.
Omul și faptele lui fac legătura dintre trecut și prezent și de felul cum înclină balanța omenescului, depinde firul narațiunii și, implicit, al acțiunii.

În viziunea regizorală a lui Slava Sambriș, acest spectacol developează în mod subtil lumea interioară a personajelor, punând în evidență oameni și mai puțin personaje.
Păstrând intact textul dramaturgului, dar încadrat de o multitudine de metafore și simboluri scenice, spectacolul ”Tata” nu reprezintă o viziune artistică asupra trecutului, ci, mai degrabă, o analiză a individului în raport cu sine însăși și cu cei care îl înconjoară. Spectacolul nu este o incursiune în trecut, ci, de fapt, o eventuală previzualizare a unui viitor nu foarte îndepărtat.

Autor: Dumitru Matcovschi