Descriere
Recomandat spectatorilor 16+
Accesul în sală, după începutul spectacolului, este interzis!
Despre spectacol:
Liliom e strigător la carusel într-un bâlci de la marginea Budapestei. Un golan cu farmec care seduce servitoare, le ia banii și apoi le abandonează. Dar într-o seară Liliom o întâlnește pe Julika, "fată-n casă la domnul Kolics". Se îndrăgostește de tinerețea ei și o ia de nevastă. Însă viața de familie nu prea pare să-i priască fostului artist de bâlci. Când Julika rămâne însărcinată, acesta trebuie să ia o decizie în urma căreia nimic nu va mai fi la fel.
Spectacolul radiografiază intim relația toxică dintre o fată determinată să iubească până la capăt și un bărbat care pur și simplu nu poate să spună "Îmi pare rău!". Suntem martorii poveștii atipice de dragoste dintre un soț abuziv și o femeie care, din clipa în care devine mamă, trebuie să ia o decizie despre cum va prezerva amintirea tatălui în ochii fiicei.
Durată: 150 min
Regie: Andrei Huțuleac
Teatrul Republican Luceafărul, Chișinău
Versiune scenică: Andrei Huțuleac
Spațiu scenic: Adrian Suruceanu
Pictor costume: Stela Verebceanu
Muzică originală: Dumitru Seretinean
/ 2 h 45 min / Pauză: Nu / (16+)
Teatrul Luceafărul