CARTIERUL ÎNDEPĂRTAT
Imagini
Informații
- 14 Mai 2026, 19:00 Joi
- 22 Martie 2026, 18:00 Duminică
- 21 Martie 2026, 18:00 Sâmbătă
Descriere
Cartierul îndepărtat este un spectacol în regia lui Dorian Rossel (Elveţia), inspirat din manga japoneză a lui Jiro Taniguchi, care relatează povestea lui Hiroshi, un bărbat în vârstă de 48 de ani.
Întorcându-se dintr-o călătorie de afaceri, face un ocol cu trenul prin orașul natal. Ajungând acasă, decide să viziteze mormântul mamei, unde, printr-o incredibilă întâmplare, se trezeşte în trecut și retrăiește câteva luni din copilăria sa, păstrând însă conștiința și experiența adultului. Cufundat în propria copilărie, Hiroshi își amintește brusc că tatăl său va părăsi familia în câteva luni și decide să împiedice acest lucru.
Povestea devine o revenire în trecut și o conștientizare a propriei realități şi identităţi.
Nu este o poveste despre regret. Este o poveste despre întrebări: Ce faci când timpul îți oferă o a doua șansă? Poți schimba ceva fără să te pierzi pe sine?
“Caut un teatru care adună oamenii laolaltă și le oferă dorința de a se întreba, de a se deschide către ceilalți, de a se depăși, de a învăța, de a iubi, de a reveni la teatru, de a ieși din prejudecăți și din gândiri prea rigide, de a deveni mai sensibili, de a explora și de a crede în diversitatea ființei umane și în faptul că există întotdeauna un motiv să plângi pentru lume și unul să fii fericit.”( Dorian Rossel)
Această activitate face parte din Cartierului Creativ, desfășurat în contextul Festivalului Industriilor Creative, 2026.
Bilete la casa teatrului 078509050


