Concert Via Dacă Festivalul Industriilor Creative 2023

Imagini

Informații

Data: 3 Iunie 2023, 19:30 Sâmbătă
Preț: 200 lei
Telefon Informații: 060 88 90 89 / 022896499
Locul:Artcor (str. 31 august 1989, 137)

Descriere

După ce au cucerit România cu dragostea pentru folclor și sunetul adânc înrădăcinat în natură, Via Dacă revine la Chișinău cu un concert mare și frumos.

În 3 iunie, la Artcor, în cadrul Festivalului Industriilor Creative invităm tot publicul de acasă, cei care au îndrăgit Via Dacă de la început, și i-au dat aripi pentru a merge mai departe, cei care i-au descoperit pe parcurs și cei care abia urmează să îi cunoască într-un concert de zile mari.

Începem de la 19:30, iar în deschidere îl avem pe Dj Vinari. Concertul va avea loc afară, în curtea Artcor.

Invitat special: Frate Gheorghe

Preț:

  • Early bird - 200 de lei
  • At the doors - 250 de lei (în ziua evenimentului, cash & card)

Via Dacă este o trupă din Republica Moldova, născută pe tărâmul unde se unesc folclorul, mitul tribal și modernul. Muzica lor reprezintă un mix polifonic unic, cu amestec de sunet acustic și electronic, infuzată cu ritmuri și motive trance, rock, etno, indie și ambience.

Incantații, strigături, colinde și doine transpuse prin conștiința omului de azi, te invită într-o experiență imersivă, pentru o redescoperire a propriilor basme.

Creat în 2017, proiectul independent, Via Dacă, pornește de la o serie de evenimente și jam-uri underground, lansând primul EP în același an. De atunci, trupa s-a concentrat pe prestațiile live, susținând concerte în marea parte a României.

Via Dacă apare într-un documentar la canalul germano-francez Arte, începe să fie difuzată la posturi de radio în Europa, astfel reușind să cucerească și publicul din afara arealului vorbitor de română.

Recent, Via Dacă lansează noul său single “Mai Lin”, cu care deschide un nou capitol în creația sa și invită publicul într-o incursiune în lumea poveștilor uitate.

  • Această activitate este realizată în cadrul Festivalului Industriilor Creative 2023, organizat de Centrul Industriilor Creative Artcor cu susținerea Fundației Moldcell și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?