LA FAMILIA - TURNEUL NAȚIONAL “FOARTE” 2024

Изображения

Подробная информация

Дата: 16 Марта 2024, 20:00 Суббота
Цена: 200 лей
Место:Skal

Описание

Greii rapului de strada tocmai au lansat albumul “Foarte” si acum pleaca prin tara cu un mare show de hip-hop intr-un turneu national care se anunta istoric.
Pe lângă partea asta frumoasă de istorie, mai există câteva motive neplăcute pentru care aparițiile trupei pe scenă au fost “rara-avis” în ultimii ani (în ciuda unor calendare concertistice aglomerate dar separate ale celor doi) însă timpul le rezolvă pe toate.

Chiar și așa, nimeni și nimic nu a reușit vreodată să strice în vreun fel unitatea și legătura dintre SIȘU și PUYA iar atitudinea lor socială și crezul lor artistic au marcat adânc muzica și industria românească și a transformat deja mai mult decât doar o generație.

Dovada s-a văzut la concertul de lansare al celui mai recent album – “Foarte” – când sala a fost umplută de un public cu vârste între 18-50. Și toți știau versurile.

Și atunci a fost clar că de fapt “La Familia nu e o formație, ci două generații”, dintre care cel puțin una așteaptă un turneu național de 20 de ani. Iar acest eveniment va fi istoric!

Расположение на карте

Авторизация

Пожалуйста, введите Ваш e-mail и пароль:

Экспресс Регистрация

Введите Ваш e-mail и пароль:
Ваш емейл уже зарегистрирован на Fest.md. Хотите соединить ваши учетные записи?