Descriere
ROMEO ȘI JULIETA după William Shakespeare, regie Nicolas Cristache, spectacol realizat de Teatrul Național Târgu Mureș, COMPANIA „LIVIU REBREANU" în programul Festivalului European al artelor scenice
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, ediția a XI-a,
cu genericul „Suntem ceea ce iubim...".
Marți, 15 septembrie,
19.30
Sala Mare, Teatrul Național „Mihai Eminescu”
Durata: 2 ore (fără pauză)
Recomandări de vârstă pentru public: 16+
„Dacă viața e doar o clipă, cui i-o dăruiești? Iubirea și moartea au ceva în comun – ambele ne amintesc cât de fragili suntem. Atât noi, cât și momentele a căror succesiune ne alcătuiește viața. Momente pe care nu le prețuim și ajungem să ne trezim respirând în ecoul unor clipe pierdute. Dar unele clipe ard atât de intens, încât nici moartea nu le poate stinge. Ele devin povești.
„Romeo și Julieta” nu e povestea unor vremuri trecute. E despre noi, azi – prinși între frică și vis, între tăcere și țipăt. E despre momentul care putea fi altfel. Despre iubirea care vine și schimbă tot, fără să ceară voie. Aici, sufletul e personaj principal, iar fiecare alegere lasă urme – în oglinda unei lumi care pedepsește sinceritatea și premiază aparențele.
Un spectacol care ne invită să privim mai adânc – în spațiul dintre cuvinte, în fisura dintre alegere și întâmplare – și să ne întrebăm cât alegem noi și cât e, de fapt, destin?”