RTNR 2026: DIGUL ȘI ALTE POVESTIRI

Explorând universul literar al lui György Dragomán, spectacolul lui Radu Afrim propune o călătorie poetică și tulburătoare prin lumi aflate la granița dintre realitate, vis și coșmar. Personaje fragile, excentrice sau decăzute traversează povești despre frică, libertate, memorie și supraviețuire așezate într-un carusel de imagini și emoții. Cu o estetică inconfundabilă de o forță vizuală profundă, spectacolul construiește un spațiu în care muzica, stranietatea și umanitatea se întâlnesc. Între inocență și distopie, între umor și melancolie, poveștile se împletesc într-o experiență teatrală care nu oferă răspunsuri, ci deschide sensuri.

Opinii și cronici:

Nicoleta Munteanu în Alecart:

„Do we see the world with eyes alone? – asta-i întrebarea! Radu Afrim ne invită să învățăm să vedem nu doar cu ochii. Ne obligă să reînvățăm să privim. Să ascultăm. Să vorbim, nu să spunem cuvinte. Ne propune să îndepărtăm coaja lucrurilor și să le căutăm miezul. Digul și alte povestiri e un experiment teatral. Care se așază într-un fel în spectator pe durata reprezentației, pentru ca apoi totul să se schimbe. Orizontalitatea lasă locul verticalității, adâncimilor, iar universul afrimian se deschide tot mai mult, se rotunjește. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Mai întâi imediatul: realitatea brutală a unei lumi și a unui timp. Apoi, în spatele ei, se construiește un sens secund – „nadirul latent”. Cealaltă lume. Categoric, Digul și alte povestiri e un spectacol de stare. Un spectacol în care privirea, deși nu are timp să poposească, va interioriza ceea ce se derulează „în spate”, în adâncime. Povestea e discontinuă, dar starea te va purta apoi către ea. Acum și aici, în timpul spectacolului, adevărata poveste nu mai e nici spusă, nici trăită. Ea se va spune (sau nu) ulterior în tine. La ea se ajunge pe cont propriu. Și are ce contururi vrei să-i dai. Acesta mi se pare că e experimentul afrimian din spectacolul de la Iași: o propunere, un univers deschis, realist și halucinant deopotrivă.”