Durata spectacolului: 1h10 fără pauză
Publicul țintă: (pre)adolescenții și/sau părinții lor.
Limba în care se joacă spectacolul: română
20 noiembrie, ora 19:00, sala foarte mică ”Andrei Vartic”
Preț: 350 de lei
Festivalul Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic” vă invită la „Broscoiul” — un spectacol pentru (pre)adolescenți și părinții lor, în care lumea basmelor se întâlnește cu riscurile reale ale expunerii online.
Ce se întâmplă când cineva în care ai avut încredere transformă intimitatea ta într-o armă? Într-o lume fermecată, promisiunea de „a trăi fericiți până la adânci bătrâneți” se destramă, iar Broscoiul decide să răspândească „secretul secret” al Zânei.
Prin joc și o estetică de basm, spectacolul abordează un subiect dificil: revenge porn — distribuirea fără consimțământ a imaginilor intime, ca formă de răzbunare. Povestea deschide o conversație despre încredere, vulnerabilitate și rușine, despre limitele personale și consecințele încălcării lor.
După spectacol, publicul este invitat la o discuție cu un psiholog, un prilej de a pune întrebări și de a vorbi deschis despre situațiile prezentate pe scenă.
O invitație pentru tineri și părinți să privească împreună un subiect despre care poate fi greu să înceapă o conversație.