O poveste despre iubire asumată până la sacrificiu, despre fragilitate și demnitate, spusă printr-o muzică ce trece cu naturalețe de la strălucirea saloanelor mondene la intimitatea marilor confesiuni sufletești. Destinul Violettei se dezvăluie treptat, într-un parcurs emoțional care nu caută efectul facil, ci adevărul profund al alegerii.
Capodopera verdiană „La Traviata” transformă drama Violettei într-un portret de o sinceritate tulburătoare, în care iubirea, convenția socială și sacrificiul se ciocnesc implacabil. „La Traviata” este povestea unei iubiri care se aprinde fulgerător și se consumă până la capăt, în pofida regulilor sociale. Ea – o curtezană strălucitoare, obișnuită cu fastul saloanelor. El – un tânăr încrezător în puritatea sentimentului. Împreună, încearcă să-și salveze iubirea, plătind treptat prețul impus de dogme, orgolii, reputație, familie și, în cele din urmă, sănătate.
Muzica lui Verdi trasează treceri fine de la exuberanța balurilor la discreția încăperilor unde se decid destine. Temele se deschid cu elan, apoi se adună în confesiuni reținute, revin cu dorință și își găsesc izbucnirea atunci când adevărul nu mai poate fi amânat. Orchestra nu acompaniază, ci luminează stările – bucurie, speranță, gelozie, iertare – cu o claritate emoțională rară.
Scena și costumele conturează două lumi paralele: eleganța socială, atent cenzurată, și adevărul necosmetizat al inimii. Finalul nu urmărește efectul lacrimii, ci demnitatea alegerii – de aceea rămâne îndelung în memorie.
Nu este nevoie să cunoști opera pentru a fi atins(ă) de ea. Este de ajuns să fii prezent(ă). „La Traviata” amintește, cu sobrietate și grație, că dragostea merită aleasă chiar și atunci când lumea spune „nu” și este impotrivă.