Iolanta

IOLANTA  operă lirică într-un act de Piotr Ilici Ceaikovski

Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” vă invită la spectacolul „Iolanta” de Piotr Ilici Ceaikovski – o operă de o rară sensibilitate, în care lirismul muzical, profunzimea emoțională și frumusețea interioară se reunesc într-o poveste despre adevăr, iubire și lumină sufletească.

Ultima operă a compozitorului rus dezvăluie destinul unei tinere prințese crescute într-o lume a protecției și a necunoașterii, fără a ști că este lipsită de vedere. Întâlnirea cu iubirea devine începutul unei transformări profunde, iar drumul spre conștientizare se deschide ca un parcurs al renașterii interioare.

Sub bagheta dirijorului Cristian Spătaru, spectacolul va fi prezentat de soliștii de operă, Orchestra Simfonică și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, într-o montare expresivă și plină de rafinament artistic.

Durata spectacolului: 1 h 30 min (fără pauză)

Acțiunea are loc în sudul Franței, în munții Vosgi, în secolul al XV-lea.

ACTUL I

În sudul Franței, într-o vale retrasă a munților Vosgi, se află castelul lui René, regele Provencei. Aici a crescut fiica sa, Iolanta, frumoasă și delicată, oarbă din naștere, fără a cunoaște acest adevăr. Din porunca regelui, toți cei din jur păstrează cu strictețe această taină.

În fericita sa neștiință, Iolanta își petrece timpul alături de prietenele sale. Însă, de o vreme, neliniști inexplicabile îi tulbură sufletul: plânge fără motiv, este cuprinsă de o melancolie adâncă, iar încercările prietenelor de a o înveseli rămân zadarnice.

Îngrijorat, regele îl cheamă la castel pe renumitul medic maur Ebn-Hakia. Acesta îi dezvăluie că vindecarea este posibilă, cu o singură condiție: Iolanta trebuie să afle adevărul despre starea sa. René, temându-se de suferința fiicei, refuză însă să îi destăinuie taina.

Între timp, doi cavaleri rătăciți, Robert și Vaudémont, ajung în grădina castelului. Robert fusese logodit cu Iolanta în copilărie, deși nu s-au întâlnit niciodată și el nu știe că ea este oarbă. Inima lui aparține însă contesei Matilda de Lorena, iar la curtea regelui René vine pentru a cere anularea logodnei.

Vaudémont urcă pe terasa grădinii și o zărește pe Iolanta adormită. Fermecat de frumusețea ei, rostește involuntar o exclamație de admirație care o trezește. Între cei doi se naște o emoție tulburătoare. La plecare, cavalerul îi cere un trandafir roșu drept amintire. Iolanta îi oferă însă un trandafir alb, iar Vaudémont înțelege cu groază că tânăra este oarbă.

Plin de compasiune, el îi descrie frumusețea luminii — izvor al vieții, al bucuriei și al cunoașterii. Fascinată, Iolanta își dorește din tot sufletul să vadă. Apariția regelui provoacă indignare: tânărul cavaler i-a dezvăluit fiicei sale taina. Însă Ebn-Hakia îl liniștește — drumul spre vindecare este, în sfârșit, deschis.

René, intuind iubirea dintre cei doi, îl amenință pe Vaudémont cu moartea dacă tratamentul nu va reuși. De dragul iubitului, Iolanta acceptă orice suferință. Minunea se produce: ea începe să vadă. Uimită, recunoaște lumea, pe tatăl său, pe prietene și pe Vaudémont, care îi va deveni apărător. Finalul aduce un imn triumfal dedicat luminii — sursă a vieții, a iubirii și a cunoașterii.