Ulrich Baehr - expoziţie de pictură

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 7 Noiembrie - 2 Decembrie 2018

Descriere

Expoziţia se va desfăşura între 7 noiembrie – 2 decembrie 2018.

Ulrich Baehr s-a născut în 1938, la Bad Kösen/Saale. Pictorul şi-a început studiile la Colegiul de Arte Plastice și Universitatea Liberă din Berlin, ulterior a obţinut Bursa Fundației Stresemann pentru Ecole-des-Beaux-Arts Paris şi Bursa pentru PS 1 New York. În perioada 1987 – 2003 a activat în calitate de profesor de pictură și de artă în spațiu public la Universitatea de Științe Aplicate din Hanovra. Este membru fondator al primei galerii de auto-ajutorare din Germania, „Großgörschen 35“. A obţinut Premiul Otto-Nagel al Berliner Sparkasse şi Premiul German al Criticilor. A participat în numeroase expoziţii din Germania şi în străinătate precum Berlin, Paris, Olevano, Hanovra, Los Angeles, Atena, Budapesta, New York, Londra, Veneţia, Riga, St. Petersburg.

Cu 50 de ani în urmă, începând cu mijlocul anilor 1960, mișcarea de protest a studenților s-a răspândit în Europa de Vest și în Republica Federală Germania, în timp ce în țările din Blocul de Est, sub influența sovietică, predomina doctrina construirii socialismului, fapt care se întâmpla atât în ”Republica Democrată Germană”, cât și în Moldova, pe atunci ”Republica Socialistă Sovietică Moldovenească”.
Studenții din Germania de Vest s-au angajat în democratizarea societății. Protestele lor au fost îndreptate, în principal, împotriva excluderii din conștiința publică a discursului despre rolul conducerii naziștilor și despre crimele acestora, dar și împotriva războiului dus de SUA în Vietnam. Ei își exprimau astfel solidaritatea față de mișcările de eliberare din lumea a treia.

Oamenii de cultură, cum ar fi, scriitorii, oamenii de teatru și artiștii, au participat activ la această mișcare.

Ulrich Baehr a lucrat în perioada respectivă, ironizând, cu producțiile estetice și ținuta propagandistică ale conducătorilor secolului XX, cum ar fi Hitler, Stalin, Mao Tse Dung, președintele american Johnson etc. În lucrările sale ”Historienbilder” influența Pop – Art-ului american este inconfundabilă.

La început de secol acesta a creat sub titlul ”Secolul al XX-lea" o serie de tablouri de format mare reprezentând naufragii spectaculoase, care pot fi interpretate ca și metafore pentru căderea sistemelor politice din secolul XX, cum ar fi nazismul și comunismul sovietic.

Această expoziţie este organizată de Muzeul Naţional de Artă al Moldovei în colaborare cu Centrul Cultural German AKZENTE şi este susţinută de Institutul Goethe din România, Ambasada Republicii Federale Germania în Republica Moldova şi Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?