Lansarea Târgului de Crăciun în Chișinău: Sărbătorile de iarnă ne adună împreună…
Primăria municipiului Chișinău vă invită să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor de iarnă.
Pe 1 decembrie, Târgul de Crăciun își deschide porțile într-o atmosferă de basm, oferind vizitatorilor o experiență unică, plină de veselie și tradiții, dar și o serie de activități pentru întreaga familie.
Începând cu ora 17:00 vom aduce în capitală farmecul sărbătorilor de iarnă, vom aprinde împreună luminițele și vom inaugura Pomul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale.
Vă așteptăm la un eveniment cultural deosebit, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:
Orchestra Moșilor Crăciun
Capela corală academică „Doina”
Ansamblul de violoniști „Divertisment”
Corala „Vocile Primăverii”
Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus
De la sărbătoare nu vor lipsi și mai multe colective artistice de copii şi dansatori.
Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie și va include numeroase standuri cu produse tradiționale, dar și cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele. Vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.
Printre atracțiile principale ale Târgului se numără de asemenea: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.
Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de prieteni și familie.
Copiii vor putea face poze cu Moș Crăciun, vor primi cadouri și vor avea șansa să participe la un atelier de decorat biscuiți din turtă dulce.
Atelierul va fi organizat în grupuri de 10 copii, cu vârsta de la 4 ani și va dura 45 de minute.
Acest site foloseste cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Prin utilizarea site-ul nostru sunteti de acord cu toate cookie-urile, în conformitate cu politica noastră de Cookie.