Conferința - Legislația Muncii 2016
Imagini
Informații
Descriere
Cel mai important eveniment de talie națională din domeniul HR -Conferința "Legislația Muncii" a ajuns la cea de-a III-a ediție.
De această dată, HR Portal vine cu un nou concept actualizat: realizarea workshop-urilor practice, interactive și abordarea temelor nu doar prin prisma legislației muncii, dar și din perspectiva managmentului resurselor umane. Pentrucă s-a bucurat de succes la primele ediții, acum evenimentul își propune să reunească peste 100 de participanți, specialiști ai departamentelor de resurse umane, contabili, juriști, liber profesioniști în domeniul resurselor umane și legislația muncii, ONG-uri, reprezentanții Confederațiilor Naționale a sindicatelor și patronatelor, dar și reprezentanții din cadrul Ministerului Muncii.
În cadrul conferinței, vor fi abordate teme de actualitate și de mare importanță în acest moment, iar cei care vă vor ghida și vă vor răspunde la întrebări vor fi cei mai experimentați profesioniști în legislația muncii. Printre speakeri se numără Dumitru Stăvilă, directorul Inspectoratului de Stat al Muncii, Mihail Guzun, doctor în științe tehnice, conferențiar universitar, auditor-șef al organismului de certificare romano-italian „RinaSimtex”.
Teme:
- Rotația angajaților: oportunități oferite de legislația muncii
- Rotația angajaților: istorii de success
- Workshop: „Implementarea rotație. Puterea celor 3
- Rebutul din contul angajatului: studii de caz
- Calculul sporurilor pentru condiții nocive de muncă. Prevederile actuale în legislație și strategii de viitor.
- Tehnici moderne de evaluarea personalului versus atestarea.
- Normarea muncii. Avantaje pentru planificarea resurselor umane. Aspecte teoretice Workshop - „Metode de normare. Aplicarea practică pentru diverse funcții”
- Noi modificări la Codul Muncii: necesitatea de ajustare la Acordul de Asociere
- Răspunderea material și recuperarea prejudiciului. Studii de caz.
Prețul:
- Înregistrare până la 21 martie - 1049 lei
- Înregistrarea după 21 martie -1249 lei
Pentru mai multi angajați de la aceeași companie se aplică sistem de reduceri.
Înregistrare/agenda evenimentului AICI
Locul evenimentului:: Summit Events, Tighina 49/3, Sala New York