Dan Balan

Imagini

Dan Balan, CC BY-SA 3.0, prin Wikimedia Commons

Informații

Nume:Dan Balan
Evenimente trecute:Dan Balan - Christmas Magic

Dan Balan (alternativ scris şi Bălan; n. 6 februarie 1979, Chişinău, Moldova) este un cântăreţ, compozitor, producător, instrumentist şi textier din Republica Moldova. Este primul şi unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, în calitate de co-autor al hitului „Live Your Life”, interpretat de cântăreaţa americană Rihanna şi rapper-ul T.I..

A câştigat numeroase premii internaţionale din industria muzicală, printre care Echo Awards şi MTV Video Music Awards. Este fondatorul faimosului trio O-Zone şi, de asemenea, este autorul şi producătorul hitului mondial Dragostea din Tei, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de ţări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul. Autor şi interpret a hiturilor internaţionale "Chica Bomb", "Justify Sex", "Freedom".

Începutul carierei
Deşi acceptă să le facă pe plac părinţilor, Dan nu-şi abandonează visul de a deveni muzician. Părinţii promit să-i cumpere un sintetizator nou-nouţ în cazul în care reuşeşte să se înscrie la facultate. Dan nu-i dezamăgeşte, însă arde de nerăbdare să se ocupe de muzică la modul serios. Fondează prima sa trupă, Inferialis, care promovează stilul gothic doom metal. Dan lucrează cu pasiune, alocând câte nouă ore pe zi repetiţiilor şi creaţiei. Pe parcursul timpului, se convinge definitiv că vocaţia sa nu este Dreptul, ci muzica.

1996 – 1998: Trupa rock Inferialis
Abandonând studiile la facultate, Dan se concentrează în întregime pe activitatea muzicală, promovându-şi propriul grup rock, axat pe muzica undergound. Încearcă, prin muzica sa, să cucerească tot mai mulţi fani. La primul concert susţinut de trupa sa Inferialis într-o sală de spectacole a unei fabrici din Chişinău, Dan îşi invită întreaga familie. Mama şi bunica rămân şocate de cele văzute şi auzite. În schimb, tatăl apreciază eforturile fiului şi-i cumpără acestuia un sintetizator nou şi scump.

1998 - 2005: O-Zone
În 1999, Dan fondează un nou proiect muzical, formaţia O-zone. I se alătură Petru Jelihovschi, ex-vocalistul trupei Inferialis, care interpretează partiturile rap in trupa nou fondată. În această componenţă, O-Zone lansează primul album, Dar Unde Eşti, care conţine 11 cântece şi două bonus-track-uri. Albumul s-a bucurat de un succes mare în Moldova. Şapte dintre piesele incluse pe noul album au devenit super-hituri şi s-au aflat pe primul loc în topurile tuturor posturilor de radio din ţară.

Cariera solo
2006 - 2009[modificare | modificare sursă]
După desfiinţarea proiectului O-zone, Dan adună o nouă echipă de instrumentişti şi începe să lucreze la piese noi. La începutul anului 2006, îşi stabileşte reşedinţa la Los Angeles, unde, împreună cu muzicienii săi, înregistrează, în faimosul studio Ocean Way, un nou album rock. Co-producător al albumului, alături de Dan, este Jack Joseph Puig, cel care, în trecut, lucrase cu artişti precum The Rolling Stones, John Mayer, No Doubt, Eric Clapton etc. Din anumite motive obiective însă, albumul nu a fost lansat.


GRAMMY Awards
În februarie 2009, Dan Bălan devine primul compozitor din R. Moldova nominalizat vreodată la premiul Grammy, cel mai important şi prestigios premiu din industria muzicală mondială, în calitate de co-autor al superhit-ului "Live Your Life", în interpretarea cântăreţei Rihanna şi a rapper-ului T.I..

Piesa s-a menţinut timp de 6 săptămâni pe primul loc în topul Billboard Hot 100, realizând un salt de pe locul 80 pe locul întâi, în doar o săptămână. Single-ului "Live Your life" i se acordă de patru ori Discul de platină – cu vânzări de peste 4.532.000 de copii doar în SUA.

Tot în 2009 este re-editat albumul The Power of Shower, intitulat Crazy Loop Mix. Este o ediţie exclusivă, care include patru piese noi: "Friday Night", "My Best Summer", "Judy's Love Line", precum şi "Chica Bomb", care marchează începutul unei noi etape în cariera de solist a artistului.

Acest articol folosește material din articolul Wikipedia Dan Balan, care este publicat sub licența Creative Commons Attribution-Share-Alike License 3.0.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?