Filmul "Scurtmetraje TIFF 2"
Imagini
Video
Informații
Descriere
TRITON: O voce feminină bântuie o privire masculină. Un documentar de arhivă despre trei bărbați care creează imagini în care apar femei, în România, de la cel de-Al Doilea Război Mondial până la Revoluție: un inginer care își filmează fiica, un profesor de muzică care își documentează familia și un aristocrat care înregistrează vara pe care o petrece cu soția în timpul războiului. Trei povești tratate stilistic diferit, legate între ele de o voce narativă feminină a cărei obsesie pentru profesorul Alexandru P. scapă de sub control. ALBOCALMIN: Albocalmin e despre momentul acela când, către sfârșit, copiii trebuie să ia locul părinților. iar părinții trebuie să joace, la rândul lor, rolul copiilor. Și nimeni nu e pregătit. NETWORKING: Doi colegi de corporație se află într-o situație stânjenitoare după ce acceptă să meargă la o întâlnire. FATA CARE PLÂNGE: O videochatistă plânge în timpul unui show live. Inițial certată de patronul ei, un Andrew Tate wannabe, fata care plânge devine senzația studioului pentru că autenticitatea o face să aibă clienți foarte darnici. MAREA UNIRE: Un tânăr naționalist și susținător AUR merge să-și viziteze prietenii la București, pentru a-i convinge să meargă la Parada de 1 Decembrie. Dimineața niciunul nu mai ajunge la paradă.