Ion Tăbîrță. In memoriam

Imagini

Informații

Data: 28 Martie - 28 Aprilie 2024
Telefon Informații: 022 244 325

Descriere

Muzeul Național de Istorie a Moldovei anunță deschiderea expoziției de grafică și pictură „Ion Tâbîrță. In memoriam”, care cuprinde cca 50 de lucrări ale artistului plastic, o parte din care sunt expuse publicului pentru prima dată. Vernisarea expoziției va avea loc în data de 28 martie, la orele 16:00 în Sala 1.
Ion Tăbîrță s-a născut la 2 august 1930 în satul Hlinaia, Slobozia, Republica Moldova, într-o familie de țărani. În anii 1937-1946 învață la școala din satul natal. În anii 1946-1951 studiază la Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău (actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală”). În anii 1951-1954 este pictor în cadrul Fondului Plastic al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Studiază la Institutul de Arte Plastice din Kiev (1954-1960) în clasa renumitului profesor V. Casian, unde a studiat diferite tehnici grafice: linogravura, litografia, xilografia, acvaforte, gravura pe carton și altele.
Din 1960 până în 1963 este profesor la Colegiul de Arte Plastice „I. Repin”. În anul 1962 devine membru a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, și participă activ la toate expozițiile de peste hotare. Din anul 1964 este membru al consiliului de conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, iar din 1968 este președintele secției U.A.P. din Moldova. Din 1962 și pînă în 1969 este director al Școlii de Arte Plastice pentru copii „A. Șciusev” din Chișinău.
Artistul desfășoară o activitate rodnică în calitate de organizator al învățămîntului în domeniul artei. În 1969 se deschide Școala Republicană medie-internat de Arte Plastice (actualmente Liceul Republican de Arte Plastice „I. Vieru”). Un merit incontestabil în organizarea acestei școli-liceu îi aparține lui I. Tăbîrță. În anii 1969-1977 este director al Școlii Republicane medii-internat de Arte Plastice din Chișinău.
În anii 1977-1979 Ion Tăbîrță este pictor-șef al Fondului Plastic al U.A.P. din Moldova, iar în 1979-1983 e șeful catedrei de desen și pictură a Facultății de Artă Plastică și Grafică a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (actualmente Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”). În anul 1980 i se conferă titlul onorific de Lucrător Emerit al Culturii din R.S.S.M.
În anii 1983-1988 este director al Muzeului Național de Arte Plastice din Moldova. În anii 1988-1990 este director al Liceului Republican de Arte Plastice „I. Vieru”. În anul 1990 i se conferă titlul onorific „Învățător al Poporului din R.S.S.M.”. În anii 1990-1994 este director adjunct al Liceului de Arte Plastice „I. Vieru”.
Pe parcursul activității sale pictorul realizează serii de lucrări cum ar fi seria de picturi „La uzina de tractoare” ce constituie aproape 40 de lucrări, reprezentând o cronică a uzinei, seria de linogravuri: „Primăvara”, „Maternitate”, „Pace”, „Noi, primii” și altele, lucrări în acvaforte: „Moldovenii”, „Bulgarii”, „Blestem”, „Pe costiș”, „Mihai Eminescu” „Luceafărul”, „A. Mateevici”, „Spiritul nostru”, „Meleagurile Moldovei”. Ion Tăbîrță abordează și tematica istorică, realizând chipuri de personalitatăți istorice: V. Lupu, D. Cantemir, și alții. Lucrează în domeniul peisajului, reprezentînd diverse locuri din orașul Chișinău. Artistul profesează și acuarela, executînd o serie de lucrări în orașele Câmpina, Timișoara (România) și în Moșino (Ucraina).
Lucrările maestrului au fost expuse în peste 20 de țări, multe lucrări se află în colecțiile muzeelor de arte plastice, pinacotecilor din Republica Moldova și peste hotarele ei.
Expoziția de grafică și pictură „Ion Tâbîrță. In memoriam” poate fi vizitată între 28 martie – 28 aprilie 2024, în Sala 1 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, str. 31 August 1989, 121A.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?