Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor

Imagini

Descriere

Noaptea Europeană a Muzeelor este un fenomen cultural care se produce anual sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO și al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), în cadrul acestui eveniment, numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid simultan porțile, până noaptea târziu.
Anul acesta, în premieră, muzeele din Republica Moldova vor participa într-o ediţie comună cu România a Nopţii Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare şi de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org.

 Sâmbată, 13 mai, Muzeul Național de Artă al Moldovei anunță că orarul de funcționare al sălilor expoziționale va fi prelungit până la ora 23.00 dar și va include un program cultural-educațional vast și divers, începând cu 17.00:
 

Program artistic:

  •  17.30-18.30 Elevi și profesori de la Școala de Arte „Al. Stârcea”
  •  18.30 – 19.00 Fragmente din Romeo și Julietta și Hamlet în cadrul proiectului Moștenirea. Statuia vivantă, coordonat de Mihai Mălaimare (România) – studenții Facultății Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru, și Arte Plastice
  •  19.00-19.45 Ion Negură - solist-flautist al Sălii cu Orgă din Chișinău, acompaniat la pian de Olga Iuhno
  •  19.45-20.30 Elevi și profesori de la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”
  •  20.30-22.00 Studenți și profesori din cadrul Academiei de Muzică, Teatru, și Arte Plastice, Facultatea Artă Muzicală

Sala cu Balcon

  •  17.30-18.30 Elevi și profesori de la Școala de Arte „Al. Stârcea”
  •  18.30 – 19.15 Orchestra municipală de cameră Camerata Chișinău
  •  19.15-20.00 Elevi și profesori de la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”
  •  20.00-20.30 Corul Național de Cameră al Sălii cu Orgă, conducător – Ilona Stepan
  •  20.30-21.30 Studenți și profesori din cadrul Academiei de Muzică, Teatru, și Arte Plastice, Facultatea Artă Muzicală
  • 21.30-22.00 Alexandru Cioroi, țambal
 
Participarea la ateliere este posibilă în bază de programare prealabilă. Înscrierile se pot face prin accesarea link-urilor indicate.
Vă așteptăm cu mult drag!
 
13 mai, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, orele 17.00 – 24.00
genericul ediției de anul acesta: „La noaptea muzeelor moda prinde viata!”
Programul desfășurat poate fi vizualizat pe site-ul MNIM: https://bit.ly/3VISM4N
Vă așteptăm cu drag la MNIM de Noaptea Europeană a Muzeelor!
 
  •  Târgul Meșterilor Populari, orele 11.00 – 19.00
20 meșteri populari, creatori de diferite genuri vor expune, spre vânzare, produsele meșteșugărești
  •  Vernisarea expoziției de pictură „Lumea mea, până la 14 ani” a elevei Vladiana Petrilă, ora 12.00
Pictoriță - Vladiana Petrilă, elevă în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din mun. Chișinău.
Vladiana a dezvoltat pasiunea pentru artă la o vârstă fragedă, frecventând cu succes Cercul de Pictură al Centrului de Creație pentru Copii „Floarea Soarelui”, sub îndrumarea profesoarei Lolita Cighirin
 Program artistic, orele 14.00 – 15.45
În scenă vor urca:
• elevii Centrului de Educație Estetică „Lăstărel” (fanfara, interpreți de cântece populare);
• elevii Centrului de Creație pentru Copii „Floarea Soarelui” (ansamblul de dansuri);
• elevii Școlii de Artă din s. Mereni, r-nul Anenii Noi (grupul de ocariniști);
  •  Expoziție de biciclete retro și velotur în perimetrul cartierului muzeal, orele 14.00 – 18.00
  •  Atelier de broderie pentru copii, organizat de AO „Șezătoarea Basarabiei”, orele 14.30 – 15.45
  •  Atelier de creație „Tehnica Batik”, sub îndrumarea doamnei Inga Matcan Lisenco, orele 14.30 – 15.45
  •  Spectacol „Ursul păcălit de Vulpe” prezentat de Teatrul Popular „Zâmbărele”, ora 17.00
Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe” este o oportunitate unică pentru copii de a descoperi universul teatrului și de a învăța lucruri noi despre lumea în care trăim. Teatrul Popular „Zâmbărele”, fondatoare, actrița Victoria Roșca, este cunoscut pentru spectacolele de calitate și mesajul educativ pe care îl transmit prin arta lor. Rolurile vor fi interpretate de actorii: Ion Juglea, Tamara Vîrlan, Victoria Roșca, Vitalie Lașcu și Nicoleta Fiodorov. Scenariu și regie – Ion Guțu.

Vernisarea expoziției „Lemnăritul și fierăritul – meșteșuguri făuritoare de civilizație tradițională” (piese din Patrimoniul MNEIN, al Muzeul Serviciului Vamal și al colecționarului Petru Costin); 17.15 – 17.50
Expoziția este un omagiu adus Colonelului Petru Costin, la aniversarea a 65 de ani – colecționar pasionat de istoria neamului, deținător al recordul Guinness pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume.
Expoziția reprezintă o oportunitate unică de a descoperi lumea fascinantă a meșteșugurilor tradiționale românești, în special cele legate de prelucrarea lemnului și a fierului. Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze diferitele etape ale procesului de producție, de la obținerea materiei prime până la crearea unor obiecte indispensabile în gospodăria omului, folosite în viața de zi cu zi și în activități economice importante.
  •  Program muzical „Spovedania unui dac”, al Ansamblului „Ștefan Vodă”, conducător artistic Tudor Ungureanu, Artist al Poporului, ora 18.00
  •  Program muzical susținut de interpreții Dina Vrăjmașu și Victor Botnaru, Maeștri în Artă, ora 19.00
  •  Recital de chitară susținut de tinerii interpreți Daniela Gârdea și Călin Slovineanu; recital muzical prezentat de profesorul Vasile Fotescu, ora 20.00
  •  Concert de muzică rock și jazz cu formația „Polaroids of Her”, ora 21.00

 13 mai, Muzeul Naţional al Literaturii Române, orele 10.00 – 20.00
  • Scriitorii promoției ’70. Portret în grup: Ioan Mânăscurtă, 70 (expoziție);
  • Cărțile copilăriei mele (expoziție);
  • Scriitorul la mașina de scris (expoziție);
  • Culori și scriitori: Eleonora Romanescu (expoziție);
  • Orașul de citire (club de lectură), (cu începere de la ora 17.00).

Ziua și Noaptea Muzeelor din acest an va fi celebrate la Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” cu un program inedit pentru vizitatori.
Activități: „Laboratorul experimentelor”, Atelier de pictură,, Șezătoarea ansamblului „Trebujeni”,, Incursiune în cotidianul oamenilor din trecut însoțit cu foc de tabără.
Activitățile vor fi dedicate pentru copii, adolescenți și maturi, trebuie doar să o alegeți pe cea dorită.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?