Traininguri pe vânzări

Imagini

Informații

Data: din 5 Octombrie 2015 Luni

Descriere

După participarea la Practicum MAESTRU ÎN VÂNZĂRI, noi recomandăm de a petrece pentru vînzătorii dvs., Traininguri pe Vînzări tocmai pentru nevoile şi problemele dvs. Există multe seminare pe vînzări. Noi ne învăţăm înşine şi pe angajaţi, dar nu ştim de ce venitul companiei nu creşte. Ştiţi de ce ? Deoarece nu există o practică. Trainingurile pe vînzări, ele sunt acea practică care nu ajunge în multe tipuri de studiere. Puteţi memora şi învăţa pe de rost tot, ce e posibil. Ci doar capacitatea de a aplica aceste date în viaţă deosebeşte un profesionist de un diletant.

Nici un conducător nu va trimite la negocieri importante angajatul care nu s-a practicat în aceasta şi nu a avut rezultate în negocieri.

Putem citi o mulţime de cărţi cu privire la modul cum să vindem cu success dar asta nu înseamnă că după ce aţi citit aceste cărţi, vom putea imediat să vindem cu success.

Traininguri reale cu folosirea situaţiilor care se întîlnesc în domeniul vînzări. Trainingurile sunt necesare pentru ca, vînzătorii să poată demonstra că teoria însuşită a fost înţeleasă şi managerii pe vînzări pot aplica toate cele studiate.

Fiecare manager pe vînzări ai companiei dvs., primesc cîte o însărcinare indivuduală special, care este elaborată pentru el personal. Această însărcinare include paşii pentru rezolvarea/aplanarea problemelor cu care se confruntă acest vînzător sau consultant pe vînzări. Această însărcinare conţine totodată atît exerciţii practice şi traininguri, cît şi reexaminarea produsului, etc.

Acest serviciu este acel pas care face ca vînzătorul să fie încrezul în acţiunile şi cunoştinţele personale. Anume la acestă etapă vînzătorii scot la capăt acele mari problem, care blochează creşterea vînzărilor.

Graficul instruirii: 2-3 întîniri pe sâptâmînă a cîte 2 ore, conform posibilitatilor companiei (in total 15 ore de antrenamente practice)

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?