Delta Pe Obraz - LANSARE ALBUM - RITM COLOR

Imagini

Informații

Data: 16 Martie 2024, 19:00 Sâmbătă
Preț: 200 - 300 lei
Locul:Artcor (str. 31 august 1989, 137)

Descriere

Revenim la Artcor cu primul nostru album RITM COLOR
După o lungă călătorie prin România, revenim acasă. ---------------------------------
-------------------------------------------
RITM COLOR este despre pulsația ta interioară căreia doar tu îi poți da culoare. E despre revenirea la sine prin dezvoltare și acceptare. Nu trebuie să fii ideal, dar trebuie să fii tu.
,,la orice oră târzie
poți găsi măcar o inimă
care bate-n ritmul tău color
vreau să mă simt o poezie
scrisă pentru-n singur cititor" / (vers din piesa ,,RITMUL MEU COLOR")
RITM COLOR nu-ți oferă soluții, îți oferă opțiunea de a răscoli în tine frica. Frica de a te privi cu sinceritate și de a te recunoaște. Anulează canoanele, luptă cu ele pentru libertatea ta!
Întreabă-te dacă vrei să fii liber și cât te-ar costa!
 
,,mă simt simplu
mă simt o axiomă
de asta nu înțeleg
de ce mi se mai aplică calcule
calcule ale căror rezultat
îl cunosc ori eu ori ei"
(text din INTRO-ul albumului)

Pentru DELTA PE OBRAZ albumul este un studiu asupra propriei identități. Albumul conține atât elemente din copilăria trupei, cu motivele unui rock classic alternativ, cât și elemente care pun temelia unei tranziții în lumea sunetelor electronice.
Fiind primul album, s-a mizat pe calitate și nu pe cantitate. Albumul are o dramaturgie bine construită, astfel încât fiecare piesă să devină continuarea precedentei. E și un haos ordonat de 43 de minute.

1. INTRO
2. RITMUL MEU COLOR
3. CARNE
4. ALT NUME
5. CALCI
6. LIMPEDE
7. INVITĂ-MĂ ÎN CASĂ
8. STRIGĂ
9. OUTRO

Casa părintească a acestui album a fost hub-ul artistic DEEPSHEETREC în frunte cu doctorul lor habilitat Andrei GLAVAN. Acolo, muzica DELTA PE OBRAZ și-a căpătat forma, a început a vorbi și iată urmează să înceapă a merge spre tine. Producția care a pus carne pe scheletele pieselor e semnată de Gheorghe GUȘAN. Apoi a fost îmbrăcată și încălțată în MIX, iar mai apoi încălzită prin MASTERING de către Andrei Glavan - cel mai sensibil doctor văzut vreodată. Dulceața chitarelor a fost făcută din notele culese de Gelu ARGINT pe câmpiile nebuniei lui.

Fii parte a acestui album!
Hai cu noi în RITMUL NOSTRU COLOR!

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?