Tulburel 2018

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 29 - 30 Septembrie 2018
Preț: Intrare liberă
Locul:Moldexpo

Descriere

În perioada 29 - 30 septembrie curent, C.I.E. Moldexpo va găzdui ediția a VI-a a Festivalului de vinuri tinere TULBUREL, devenit deja un eveniment tradițional. Timp de două zile vizitatorii și oaspeții festivalului vor avea posibilitatea să guste vinurile tinere și bucate naționale, să cumpere articole executate de meșteri populari și să se delecteze cu muzică populară.

Regele programului – Tulburelul, este un produs unic, care poate fi savurat numai în timpul sezonului de prelucrare a strugurilor. De aceea, numai în aceste zile producătorii locali vor prezenta vizitatorilor festivalului adevăratul, clasicul Tulburel - un vin tânăr și sănătos.

Festivalul Tulburel este o sărbătoare, organizată în spiritul tradițiile populare, menit să popularizeze vinurile moldovenești, să consolideze prestigiul vinificatorilor locali și să promoveze cultura consumului de vin printre oaspeții Republicii Moldova.

În cele două zile de festival în aer liber, sub arcadă, toată lumea va putea într-o atmosferă de sărbătoare să se familiarizeze cu varietatea de vinuri, bucate naționale și preparate la grătar, plăcinte, kebab, produse de patiserie.

Pentru oaspeții Festivalului va fi prezentat un program artistic susținut de colective profesionale și de amatori.

În cadrul festivalului va fi organizată o expoziție de artă și produse de meșteșugărit. Vizitatorii din țară și turiștii străini vor avea ocazia să se familiarizeze și să cumpere suvenire și obiecte de artă.

Veniți la TULBUREL – fiți parte a unei frumoase sărbători, susținută în tradițiile naționale, de un colorit deosebit și o dispoziție extraordinară!

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?