Marea Degustare de Chardonnay

Imagini

Informații

Data: 19 Octombrie 2023, 18:30 Joi
Preț: 400 - 500 lei

Descriere

Vin și Muzică Live la Marea Degustare de Chardonnay

Pe 19 octombrie, la VILLA GARDEN dam start noului sezon de evenimente din cadrul Campioantului de Vinuri VINADOR. Incepem sezonul Toamna -Iarna 2023 cu un eveniment dedicat soiului Chardonnay.

Cine poate veni? - Toți cei care au cea mai mică tangeță cu vinul, iar pentru că suntem în Moldova, adică toată lumea. Nu trebuie să fii un degustator profesionist, tot de ce este nevoie să știi la degustare, te învățăm noi. Pentru noi cât și pentru vinificator contează părerea publicului larg. Vrem să răspundem la întrebarea: „Ce vin place consumatorului din Republica Moldova?”

Ce vom face la eveniment? – Pe parcursul serii toți participanții vor avea posibilitatea să participe la o degustare în orb cu peste 10 vinuri de la crame diferite. Degustarea în orb presupune că participantul nu știe cine produce vinul, cât costă, nu vede nici sticla, nici eticheta, astfel nimic din cele menționate nu-i poate influența nota acordată. Participantul se conduce doar după propriile gusturi.

Ce vinuri participă la degustare? – În cadrul evenimentului veți avea posibilitatea să degustați peste 10 vinuri din acelaș soi. Vinuri de la cramele mici și mari, nume noi sau deja cu renume pe piața autohtonă.

BONUS: Pe parcursul serii vom avea parte de gustări asociate vinului și premii de la partenerii noștri. Iar în timpul degustării Anastasia Jantic ne va încânta cu un show de muzică live.

La fel, veți lua parte la o licitație de vinuri unde veți avea posibilitatea să licitați pentru sticla preferată ce va fi semnată chiar de vinificator. Toți banii acumulați în urma licitației vor fi donați pentru o cauză nobilă despre care o să aflați în cadrul evenimentului.

Toți participanții la degustare vor primi la plecare câte o sticlă de vin și cadouri de la parteneri.

Degustarea, aprecierea și premierea vinurilor va avea loc live prin intermediul telefoanelor mobile. Vinurile ce vor fi apreciate cu cea mai mare notă, vor primi diplome și Trofeul VINADOR.

PREȚUL BILETULUI:

Early Bird - 400 DE LEI (până pe 17 octombrie)
Regular- 500 DE LEI. (pe 18 si 19 octombrie)

Evenimentul are loc joi, 19 octombrie 2023 la VILLA GARDEN de pe bulevardul Dacia 16.

Program:

18.30 - 19:00 Recepție.
19:00 - 19:15 Moment informativ din partea Somelierului și informarea despre criteriile de apreciere
19:15 - 20.45 Degustare și aprecierea vinului & networking
20.15 - 21.15 Live Music cu by Anastasia Jantic
20:45 - 21:00 Descoperirea mostrelor participante la concurs
21:00 - 21:30 Licitație vinuri, tombola cu premii
21:30 - 22:00 Anunțarea și premierea vinurilor câștigătoare.

NOTĂ:

Pe durata evenimentului vom sta în picioare la mese cocktail, pentru a savura din plin evenimentul recomandăm încălțăminte comodă.
Fiecare participant la degustare va pleca acasă cu o pungă cadou ce va conține cel puțin o sticlă de vin și alte surprize de la partenerii noștri.

Marea degustare de Chardonnay are loc în cadrul Campionatului de vinuri din Republica Moldova. Campionatul are ca structură mai multe evenimente pe care le organizăm lunar. La fiecare eveniment degustăm în orb și apreciem vinuri monosoi sau realizate după un anumit procedeu de vinificație, rose-uri, cupaje, spumante.

Evenimentele au drept scop popularizarea vinurilor autohtone, promovarea unui consum moderat și corect al vinurilor.

Vă așteptăm pe 18 octombrie să identificăm împreună cele mai bune vinuri din soiul CHARDONNAY produse în Republica Moldova. Orice iubitor de vin este binevenit!

Vă așteptăm. NOROC!

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?