Salonul Naţional de Artă Decorativă, Cotroceni 2014

Imagini

Informații

Data: 18 Martie - 12 Aprilie 2015

Descriere

Miercuri, 18 martie, ora 16.00, Sala mare, va avea loc vernisajul expoziției Salonul Național de Artă Decorativă COTROCENI 2014, ediția a XV-a. Evenimentul este organizat în colaborare cuAmbasada Republicii Moldova în România, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea de Arte din București.

Expoziţia Salonul Naţional de Artă Decorativă, Cotroceni 2014, ediţia a XV-a, reuneşte lucrările unui număr de 72 artişti contemporani, atât artişti plastici renumiţi, cât şi tineri reprezentanţi ai artelor decorative din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Baia Mare, Buzău, Curtea de Argeş, Deva, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Rădăuţi, Suceava, Târgu-Jiu, Timişoara.

Pe simeza muzeului sunt expuse lucrări din toate tehnicile artei decorative: tapiserie, imprimeuri textile, colajul textil, broderia, tehnicile mixte, forme artistice decorative din metal, ceramică şi sticlă, care au cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare spectaculoasă în spaţiul artistic românesc.

Printre cei mai cunoscuţi artişti din domeniul tapiseriei şi textile, prezenţi în expoziţie, amintim pe: Cela Neamţu, Traian Ştefan Boicescu, Vasile Dobre, Adriana Dobra Covic, Nicolae Zîmbroianu, Hermina Csata, Zoiţa Crăciun, Mihai Moldovanu, Miruna Haşegan, Zoe Vida Porumb, Gheorghe Gogescu, Ioan Deac Bistriţa, Daniela Frumuşeanu, Carmen Crăciun Bazilescu, Viorela şi Vintila Mihăescu, Eugenia Goraş, Ana Domnica Hoble, Elena Felicia Cîmpian.

În domeniul ceramicii, sticlei şi al metalului se remarcă: Mihai Ţopescu, Vladimir Şerban Cioroiu, Maria Constantinescu, Andrei Efremov, Ştefan Şerban Grigoraş, Alina Ailincăi, Elena Amariei, Ernest Palko, Andrei Florian, Raluca Glodean, Iordanka Cioti, Gabriela Simona Kolozsi, Emilia Chirilă, Sorin Pedestraşu, Valeriu Şuşnea.

Mai pot fi amintite nume precum: Ileana Dana Marinescu, Doina Reghiş Ionescu, Valentin Itu, Vasile Pop-Negreşteanu, Constantin Ovidiu Ionescu, Eugenia Enescu, Katalin Judit Lukacs, Ruxandra Sibil Mermeze, Adrian Radu.

Salonul Naţional de Artă Decorativă, Cotroceni 2014, ediţia a XV-a îşi propune să se constituie într-un eveniment expoziţional în care arta decorativă să se prezinte într-un format inedit, prin etalarea unei noi palete conceptuale din punct de vedere al viziunii artistice, al tehnicilor de lucru; în acest context i se oferă prilejul viitoarei generaţii de artişti decoratori, de a expune alături de maeştrii geniului.

Muzeul Naţional Cotroceni este singurul muzeu care organizează o asemenea manifestare la nivel naţional şi internaţional, principalul obiectiv, fiind acela de a promova arta contemporană românească şi de a valorifica potenţialul creator al artiştilor din România, manifestarea, ajungând deja la a XV-a ediţie.

Valoarea incontestabilă a ediţiei din anul 2012, ediţia a XIII-a, a creat oportunitatea stabilirii unui parteneriat între Muzeul Naţional Cotroceni şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău, Republica Moldova, parteneriat care s-a concretizat prin itinerarea Salonului la Chişinău a ediţiei din anul 2013, ediţia a XIV-a, şi prin găzduirea expoziţiei Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău 2013, ediţia a III-a, itinerată de Muzeul Naţional de Artă al Moldovei pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni.

În anul 2014 expoziţia Salonul Naţional de Artă Decorativă, Cotroceni 2013, ediţia a XIV-a a fost itinerată la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău şi la Muzeul de Arheologie în oraşul Sozopol (Bulgaria) în cadrul Festivalului Internaţional Francofon „Soleil“.

Continuând parteneriatul şi expoziţia Salonul Naţional de Artă Decorativă, Cotroceni 2014, ediţia a XV-a, va fi itinerată, atât la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Chişinău în perioada 18 martie - 12 aprilie 2015, cât şi în cursul anului 2015 la Muzeul de Ceramică Hentjens din Düsseldorf (Hentjens - Muzeum Düsseldorf Deutsches Keramikmuseum), cu scopul de a promova arta contemporană românească, de a demonstra potenţialul creator al artiştilor decoratori români.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?