Monica şi Paul Timofei

Imagini

Informații

Data: 7 - 27 Septembrie 2015

Descriere

Expoziţia prezintă peste 50 lucrări de pictură realizate de cuplul de artişti români Monica şi Paul Timofei.

Monica Timofei, născută la Bucureşti în anul 1980, a absolvit Secţia de Pictură a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti în anul 2003, în clasa profesorului Ştefan Câlţia. În 2005 este absolventa Catedrei de Master a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cu tema Natură moartă. În 2008 Monica Timofei a obținut bursa Vasile Pârvan (doi ani de studiu la Accademia di Romania din Roma, Italia). În același an a luat Premiul I pentru Pictură oferit de Uniunea Culturală Europeană, Spital am Pyhrn, Austria

Paul Timofei, născut în 1980 la Braşov, România. Absolvent în 2003 al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Secţia Pictură, Clasa profesorului Ştefan Câlţia. Absolvent în 2007 al Catedrei de Master a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cu tema Case din Bucureşti. În 2007 Paul Timofei obține bursa HVB România - UNA Bucureşti, România, iar în 2008 Bursa Vasile Pârvan (doi ani de studiu la Accademia di Romania din Roma, Italia). Este deținător al Premiului I pentru Pictură oferit de Uniunea Culturală Europeană, Spital am Pyhrn, Austria (2008) și al Premiului al III-lea la Concursul internaţional de pictură CATEL, Roma, Italia (2009).

Artiştii organizează expoziţii personale la Bucureşti, Bistriţa, Veneţia şi Viena și participă la numeroase expoziţii de grup: Galeria AnnArt, Bucureşti (2012), Ex Gil, Roma (2012), Accademia di Romania, Roma (2010), Complesso Monumentale di Santo Spirito in Sassia, Roma (2010), Musei di San Salvatore in Lauro, Roma (2009), Tempio di Adriano, Roma (2009), Galeria Arcade, Bistriţa (2008), Institutul Bancar Român, Bucureşti (2007) etc.
Lucrările artiștilor se păstrează în colecții publice și private: Colecţia Elite Art Club UNESCO Romania, Colecţia Academiei Române din Roma, Colecţia CNCAN România, Colecţia Bistrot de Venice, Colecţia M. Lazurca, Colecţia A. Ruijssenaars, Colecţia A. Ricciulli, Colecţia J. Von Arnim, Colecţia B. Vlăduţă ş.a.

Ȋn propunerea lor pictorică, soţii Paul şi Monica Timofei recurg la actualitatea unei duble privelişti urbane din a căror alăturare se percepe şi rudenia şi diferenţa ce le desparte. O axiomă simplă al cărei text descrie deopotrivă priveliştea pictată precum şi judecata celui care pictează.

Particularitatea picturii lor este făcută tocmai prin suprapunerea a două modele ale priveliştilor, Roma şi Bucureşti, unde se afirmă tematica lor arheologică şi critică. Bucureştii sunt buni în vechimea lor dar se prăbuşesc în paradigma prezentului, o actualitate impudică şi stridentă pentru a cărei reprezentare nu mai merită desenaţi nici cetăţenii lor, nici modernitatea lor vulgară. Peisajele Bucureştilor apar ca o Romă esenţială, cu aerul unei naturi moarte sărace, dar fără puterea de a mai renaşte. Timofeii propun contemplarea lor ultimă, un impas final unde edificii ruinate, cu ambrazuri negre, case cu coloane, frontoane şi statuară romană, unde frumuseţea şi binele unui oraş se înrudesc strâns cu dezastrul şi crima. Peisajele soţilor Timofei sunt embleme ale unui loc…

Bogdan Vlăduţă

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?