Noaptea Europeană a Muzeelor 2018

Imagini

Descriere

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte.

Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit de peste 3000 de muzee din toată Europa în data de 19 mai.

PROGRAM:

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Sâmbătă, 19 mai 2018, 18:00-00:00, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei Vă invită să participaţi la manifestări prilejuite de NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR!
Ajunsă, anul acesta, la cea de-a 14-a ediţie, Noaptea Muzeelor, organizată sub Patronajul Ministerului Educației, Culturii și |Cercetării, se va desfăşura în data de 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal şi evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere şi anul acesta oferta culturală a muzeelor și a organizaţiilor culturale.

În acest context, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a elaborat un vast program cultural:

  • Vizitarea expozițiilor permanente de Artă Universală și Artă Națională şi a celor temporare;
  • Expoziție de artă interactivă și realitate augmentată (sala de conferințe);
  • Recitaluri de muzică clasică susținute de elevi și studenți;
  • Recital de muzică susţinut de interpreta Geta Burlacu;
  • Recitaluri de muzică clasică susținute de cuartetele Select Strings Quartet și Pasione;
  • Ateliere de desen pentru copii și adulți;
  • Realizarea schiţelor portret și desenelor decorative cu henna;
  • Performance: Laboratorul coregrafic - Irina Slobodeaniuc;

programul oferind, astfel, vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul cultural naţional şi de a participa la diverse activităţi cultural-educaţionale.

În ziua de 19 mai Muzeul Naţional de Artă al Moldovei va lucra în regim de gratuitate pentru toate categoriile de vizitatori.


Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

Program dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor / Orele 10.00-18.00

10.00 -18.00 - Vizitarea gratuită a expozițiilor permanente și temporare ale muzeului

11.00 -16.00 - Atelier de Origami pentru copii și părinți cu genericul „Mânuțe magice". Locație: holul de la parter 

11.00 -16.00 - Proiecții din cadrul ediției speciale a Festivalului Internațional de Film Documentar "Cronograf". Locație: cinemateca „Clio"

11.00 -16.00 - Joc Quest „Priveşte, înțelege, participă!", activitate ce dezvoltă atenția, gândirea logica, memoria, spiritul de competitivitate al copiilor. Locație: expoziția permanentă

12.00 - 20.00 - Expunere de motociclete vechi și noi. Locație: curtea muzeului

14.00 - 15.00 - Recital de muzică clasică, susținut de elevii Școlii muzicale „Maria Bieșu". Locație: Sala Albastră

14.00 - 18.00 - Program cultural-educativ pentru pasionații de istorie și tradiții militare (expoziție, cinema în aer liber, ateliere de mânuire a armelor medievale şi de tir electronic), susținut de Academia „Ştefan cel Mare" a MAI. Locație: curtea muzeului

Program dedicat Nopții Europene a Muzeelor / Orele 18.00-24.00

18.00 - 23.30 - Vizitarea gratuită a expozițiilor permanente și temporare ale muzeului. Animații interactive

18.00 - 23.30 - Activitate de divertisment „De la fragment la întreg". Vizitatorii sunt invitați să asambleze 4 puzzle-uri cu tematică istorică. Locație: expoziția permanentă

18.00 - 19.00 - Reprezentaţia „Tradiţii militare. Între trecut, prezent şi viitor", susţinută de studenţii Academiei „Ştefan cel Mare" a MAI. Locație: curtea muzeului

20.00 - 21.00 - „Clasici în muzeu" - recital de muzică clasică de mare popularitate oferit de Cvartetul Național de Coarde al Sălii cu Orgă din Chișinău. Locație: parterul muzeului

20.30 - 23.00 - Spectacol de muzică ușoară, susținut de Radu Dolgan, Ricu Vodă, Lavinia Rusu, Doinița Gherman, Roxana, frații Cordineanu ș.a. Organizator: Direcția Cultură a Primăriei municipiului Chișinău. Locație: curtea muzeului

23.30 - Flash-mob cu participarea studenților UCCM. Locație: parterul muzeului


Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

Sâmbătă, 19 mai, ora 15.00, în Grădina Botanică a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală va avea loc deschiderea oficială a programului dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor – 2018. Evenimentul va include Inaugurarea foișorului (Pavilionul muzical) din Grădina Botanică a Muzeului, după lucrările de conservare și restaurare (monument de categorie națională, construit în anul 1889, arhitect – Alexandru Bernardazzi). Lucrările de conservare-restaurare au fost realizate de specialiștii atelierului de restaurare a Muzeului (Ion Temciuc, șef Atelier Restaurare, restauratorii Ghenadie Popescu, Petru Bujor, Mihail Țvetcov și Adrian Ursu) și meșterul popular Victor Pelin, cioplitor în lemn.

În continuarea evenimentului va avea loc Lansarea seriei de mărci poștale „Tezaurul de la Lărguța” din colecțiile Muzeului, emisă de Poșta Moldovei.
Ceremonia se va încheia cu un frumos program de muzică clasică, prezentat de Ansamblul de cameră al Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, clasa profesoarei Olga IUHNO, mun. Chișinău.

În acest an, Ziua Internațională a Muzeelor va fi organizată cu genericul: „Conexiuni intermuzeale: noi abordări, noi provocări”. În anul 2017, circa 36 de mii de muzee din întreaga lume au participat la programul Zilei Internaționale a Muzeelor și pandantul nocturn al evenimentului, Noaptea Europeană a Muzeelor.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?