Spectacolul "Câinele Grădinarului"

Descriere

Spectacolul "Câinele Grădinarului" după Lope de Vega.

Cu siguranţă, „Câinele grădinarului” de Lope de Vega este unul dintre cele mai complexe şi mai desăvârşite texte din dramaturgia clasică universală pe care puţini regizori s-au încumetat să-l abordeze. De-a lungul timpului, regizorii au redat subiectul piesei prin prisma mai multor aspecte: morale, etice, sociale etc.

În pofida faptului că de cele mai multe ori „Câinele grădinarului” este tratat ca un text despre moravuri, la o privire mai atentă înţelegem că, de fapt, este vorba despre o piesă care vorbeşte despre principii morale fundamentale, lăsate la cheremul unor oameni aparţinând unor clase sociale radical opuse, despre un adevăr la care ajunge fiecare dintre cei implicaţi, prin mijloace şi modalităţi proprii mediului care aparţin şi intelectului pe care îl au.

În viziunea regizorului Boris Focşa, dragostea rămâne o valoare constantă, cu atât mai mult cu cât este supusă unor încercări şi provocări neaşteptate. Aceasta este şi încercarea căreia trebuie să-i facă faţă Diana, contesa de Belflor şi secretarul ei, Teodoro.

Contesa este conştientă că aparţinând nobilimii, este responsabilă cu onoarea ei şi a strămoşilor pentru orice pas pe care îl face. Şi totuşi, ea nu încetează să creadă în fericirea pământească, în triumful iubirii necondiţionate, ei nu-i surâde o relaţie reciproc avantajoasă din punct de vedere social, pentru că ştie că va trebui să plătească pentru ea cu preţul inimii.

Teodoro, chipeşul şi isteţul secretar al contesei se pomeneşte şi el prins între două focuri: deşi o iubeşte pe contesă, el înţelege că o poate atinge doar în visele lui, pe când Marcela, slujnica contesei, cea mai răsărită şi mai drăgălaşă dintre ele, este mai uşor de prins în plasă şi i s-ar potrivit mai bine după rang.

Depăşirea condiţiei de exilat în propriile limite, impuse de rang şi statut, lupta dintre originea socială şi nobleţea morală, sunt emoţii care dau naştere în inima celor doi îndrăgostiţi unor stări contradictorii.

Dar în realitate inima nu ascultă de convenţii, care sunt simple amăgiri. Şi e bine ştiut, cine preferă să se amăgească, va trebuie să trăiască în minciună tot restul vieţii.