ANTONIN ARTAUD. FAMILIA CENCI

Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală: Vasile Șirli
Asistent regie: Radu Ghilaș
Asistent scenografie: Anda Pop

Cenci și timpul regăsit
Cenci e piesa unui sfâșiat. E eșecul unui Icar…și mare satisfacție îmi produce apariția ei neașteptată pe scena ieșeană. Uitată altundeva, aici ea reînvie. Inversînd convingerea generală, Artaud a făcut din « viață » dublul teatrului, centru vulcanic a cărui energie invita să ne irige viața. Și de aceea tinerilor, mai mult ca oricui le e necesar. Cum mi-a fost și mie odată.
George Banu
Cine a văzut Uriașii munților, Pălăria florentină, Cafeneaua, Plugarul și Moartea știe la ce să se aștepte de la această reprezentație. Impecabil gândită și construită, cu o maximă atenție la detalii, mizând pe impactul vizual (aici totul e preponderent alb-negru, de la decor și costume până la chipul actorilor, cu foarte puține accente cromatice care vin din machiaj, din verdele strident și din roșul sângelui reflectat în grimasele și în hohotul buzelor, precum și în scena triumfului malefic al lui Cenci, înveșmântat în roșu, într-o mantie ce amintește de toga romană și sugerează lectica în care caesarul victorios era purtat prin Roma – un Nero nebun, incendiind toate principiile umane, un Caesar apocaliptic, întruchipând puterea absolută) și pe simțul proporțiilor, Familia Cenci e splendidă ca viziune regizorală. Jocul cu proporțiile (deformarea liniilor e realizată atât pe verticală, cât și pe orizontală), spiritul epocii păstrat prin modul în care e ilustrată prezența și privirea mulțimii (extraordinară ideea utilizării manechinelor, plasate în colțurile scenei, în costume specifice timpului, recuperând culoarea locală, dar, în același timp, exprimând încremenirea umanului în fața monstruosului), atitudinea clerului față de actele de cruzime și de păcatele lui Cenci, cu prezența intermitentă a Papei, simplă fantoșă, neputincioasă într-un scaun cu rotile, dar omniprezentă în deciziile vremii și luptele pentru putere se deschide către alte sugestii: experimentele medicale din lagărele de concentrare, soldații armatei roșii – orori ce aduc foarte aproape de noi „adevărul” cruzimilor din orice epocă. De altfel, acest echilibru între un atunci subtil, dar perfect recuperat, și o actualitate recognoscibilă, care te obligă să ieși din contextul momentului desfășurării tragediei familiei Cenci, e ceea ce-i reușește lui Silviu Purcărete foarte bine. Totul se subsumează astfel unei atemporalități cutremurătoare.

Nicoleta Munteanu – DINCOLO DE BINE ȘI DE RĂU: ANTONIN ARTAUD, FAMILIA CENCI, REGIA: SILVIU PURCĂRETE

 

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, ediția a VIII-a se bucură de privilegiul Înaltului Patronaj Prezidențial, acordat de:
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu,
și de Președintele României, Klaus Iohannis
și este organizată cu sprijinul Ministerelor Culturii din Republica Moldova și din România, al Institutului Cultural Român, al Biroului de Cooperare al Elveției și are scopul de a coaliza oamenii din Republica Moldova și din România în jurul unei platforme culturale românești de creativitate și gândire independentă, în care sunt diseminate speranța și încrederea în valorile lumii libere și democratice, în care se învață și se dezvoltă modele sustenabile de gestionare a patrimoniului cultural național, în care se construiește pas cu pas un ecosistem cultural prietenos și accesibil fiecăruia.

Vă așteptăm la teatru