Festivalul Gustar 2014

Imagini

Video

Informații

Data: 23 - 25 August 2014
Telefon Informații: 069 944 661
Locul:Orheiul Vechi (Trebujeni)

Descriere

ATENŢIE: Gustar vine cu surprize! Festivalul de anul acesta va dura 3 (trei) zile. Iar cei care merg la festival pentru 2 zile, primesc gratuit intrarea la cea de-a 3-a zi!


Cel mai important festival multicultural al anului invită atât cetățenii Republicii Moldova cât și turiștii la sărbătoarea culturilor diferitor popoare și a tradițiilor naționale.

Festivalul Gustar 2014, ediţia a V-a - Zona unde va avea loc ediția aniversară a Gustar 2014, rămâne aceeași cu care și-a obișnuit deja persoanele care au venit 4 ani la rând, și anume Orheiul Vechi de pe râul Răut. Această locație este un complex istoric și arheologic cu peisaje superbe și o acustică extraordinară.

Festivalul Gustar este un loc unde diferite culturi se strâng sub același cer frumos, muzică bună și ajută la schimbul intercultural, prin turiștii care vin, prin persoanele din întreaga lume care participă și prin trupele de muzică de pe tot globul care vin să-și cânte cultura și să o împartă cu toți participanții la festival.

Denumirea festivalului "Gustar" vine de la un cuvânt vechi și cu rădăcini în limba latină care este denumirea populară a lunii august, lună când putem gusta majoritatea fructelor coapte care cresc în Republica Moldova.

De-a lungul anilor în care este organizat festivalul Gustar, evenimentul nu este doar unul de mare importanță națională ci și unul în care prietenii își înseamnă cu roșu data în calendar, un loc al reîntâlnirii, un loc al cunoașterii, un loc al legării prieteniilor și chiar a iubirilor. Festivalul e mai mult decât un eveniment, e încununarea verii și a sentimentelor care unesc oamenii și-i face să fie mai buni.

Gustar-ul este o oportunitate unică de a savura cele mai alese melodii multinaționale din Balcani și centrul Europei. Acest amestec de tradiții, completat și filtrat de propria imaginație, transformă "ascultarea" într-o experiență unică oferită de uimitoarea acustică a amfiteatrului Orheiul Vechi. Vă aşteaptă două zile de experiență și libertate totală, iarbă verde și muzică de calitate.


Program:

  • Târgul de artizanat,
  • Ateliere interactive,
  • Excursii organizate în rezervaţie,
  • Degustări de bucate tradiţionale,
  • Curtea copiilor,
  • Activități creative,
  • Expoziții de artă,
  • Bazar,
  • Workshop-uri,
  • Camping în zona festivalului.


PROGRAM:

Sâmbătă, 23 august (Ziua 1)

  • 9:00 - Deschiderea porţilor Festivalului,
  • 14:00 - Deschiderea oficială a Festivalului,
  • 14:05 - Wow Band,
  • 14:30 - Victoria Leucă & Animo,
  • 15:10 - NIKORASON'g,
  • 16:10 - Ansamblul "ANIMO",
  • 16:50 - Concertino,
  • 17:40 - El Saffron,
  • 18:40 - Alex Calancea Band,
  • 19:30 - Estas Tonne,
  • 20:00 - Cristina Kiseleff,
  • 20:50 - Milk & Sugar,
  • 22:45 - Închiderea concertului pe Scena Mare,
  • 23:40 - Program Camping (nocturn) cu Alex Calancea Band.


Duminică, 24 august (Ziua 2)

  • 9:00 - Deschiderea zonei Festivalului,
  • 13:00 - Metafora,
  • 13:40 - Jănel Band,
  • 14:40 - Talya Solan,
  • 15:45 - Cristofor Aldea-Teodorovici,
  • 16:45 - Trigon,
  • 17:40 - Gândul Mâţei,
  • 18:40 - Estas Tonne & Fodor Reka,
  • 20:00 - Închiderea concertului pe Scena Mare.


Luni, 25 august (Ziua 3)

  • 14:00 - Deschiderea zonei Festivalului,
  • 18:00 - Adriana Rusu & Band,
  • 18:40 - Vali Boghean Band,
  • 20:30Goran Bregović,
  • 22:00 - Focuri de artificii / Închiderea concertului pe Scena Mare.


Artişti:

  • Goran Bregović (Bosnia și Herzegovina)
    - unul dintre cei mai recunoscuți compozitori moderni din Balcani. Stilul său de muzică care l-a facut celebru în întreaga lume, o combinaţie de ritmuri tradiţionale balcanice cu sonorităţi rock.

  • Estas Tonne
    - este un instrumentist carismatic și unul din cei mai buni chitariști din lume - un chitarist și un călător, muzica căruia a cutreierat în multe țări ale lumii, la diverse spectacole, compozitorul a mai multor melodii și a coloanei sonore pentru multe filme.

    Muzica lui este o fuziune din structura clasică, cu tehnică de flamenco, caracteristici ale muzicii latine, rădăcini de Gypsy și un amalgam de sunete electronice. Această fuziune de stiluri se revarsă în alte stiluri, creînd astfel o structură armonioasă a sunetului.

    Mai presus de toate, muzica lui are ca scop obținerea unei forme de exprimare emoțională cu o gamă largă de elemente sonore, care vin nu numai de la diferite genuri de muzicale, dar și din emoțiile pe care le trăiește.

    Prin ele, artistul aduce o sclipire de bucurie sau de tensiune în muzică, blândețea inimii deschise, harul de conectare cu divinul, elementul de foc ce izvoraște din mânia omului, și sentimentele de îndoială sau pasiune pe care le oferă viața. Prin urmare, viața poartă în sine un amalgam de trăiri din punct de vedere tehnic și emoțional, acustic și electronic, dinamic și cel mai adesea viața se definește în tăcere.

    Cu o imaginaţie abundentă căreia i se adaugă o instrumentaţie sclipitoare şi aranjamente muzicale ce seamănă cu un ceainic în care fierb sunete şi interculturalitate, Estas Tonne prezintă spiritul festivalului în cel mai pur mod posibil.

  • Milk & Sugar (Germania)
    - Turneele pentru Milk & Sugar sunt întotdeauna încărcate cu gig-uri de pe fiecare continent. Cu al lor sound unic și inconfundabil, ei au "aprins" ringurile de dans ale celor mai bune cluburi, la evenimentele și festivalurile din întreaga lume.

  • Valentin Boghean Band (Moldova)
    - este un artist cu muzica în sînge. A cîntat împreună cu formaţia fraţilor săi "Aghelia", cunoscută în tot Ungheniul în perioada anilor 1993-1995. Apoi face parte din formaţia "Panoramic" ‒ 1995, iar în 1998 devine membru al formaţiei de jazz-rock "X-band". În anul 2002 este membru al formațiilor "Trigon", "Transbalkanica", "The Shin", "Boghean&Band".

    Participă la numeroase concursuri şi festivaluri, alegîndu-se cu locuri de frunte, reprezentîndu-şi ţara cu cinste, iar începînd cu anul 2010 şi-a început cariera solo. Se realizează ca solist-instrumentist și vocalist.

  • Cristina Kiseleff (România)
    - a cucerit publicul din toata lumea cu un spectacol unic format din urmatoarele ingrediente: virtuozitate, prezenta scenica dinamica, vioara electrica moderna si mix-uri de ritmuri incendiare la melodii binecunoscute.

  • Gândul Mâţei (Moldova)
    - e muzica de nivel european. Studentii conservatorului canta rock dur dar melodios, cu elemente hardcore, folk romanesc si jazz. In piesele lor melodia si aranjamentul domina textul.

    Gandul Matei, probabil, e unica formatie din Moldova, unde toti membrii au studii superioare muzicale. Profesionalismul, drive-ul uscat si anumite subtilitati in gandire ii deosebesc de alte formatii rock.

  • Adriana Rusu (Moldova)
    - Adriana a intrat in lumea muzicala de la o varsta frageda, cand a luat primele lectii de pian.

    In 2007 l-a cunoscut pe Vlad Irimia(Tataee - BUG MAFIA) si astfel s-a produs colaborarea pentru single-ul "Noi doi" difuzat pe toate posturile de radio din Romania si Republica Moldova.

    In 2010, cantareata abordeaza genul de muzica house cu diverse influente inregistrand in luna martie single-ul "Feel" produs de VANO TEK, iar in luna noiembrie colaboreaza cu producatorul Mihai Ristea pentru single-ul "Boy".

    In 2013, Adriana Rusu a acceptat propunerea lui Valentin Boghean pentru a se implica intr-un proiect de suflet, "Aducem ceva Nou". Artista a interpretat alaturi de Valentin Boghean piese din muzica traditionala romaneasca si nu numai.

  • Concertino (Moldova)
    - este un grup de persoane creative, scopul cărora, de la bun început, a fost să promoveze acordeonul ca un instrument a mai multe stiluri. Prima repetiție au făcut-o în 2003 și, de atunci, lucrează cot la cot de mai mult de 10 ani pentru a atinge cotele perfecțiunii.

    Concertino accordion-band și-a adjudecat primul premiu în 2006 la Castelfidardo. Acest eveniment a impulsionat pasiunea creației de muzică adevărată. De atunci formația a cîștigat 18 Premii Mari și Locuri I, participînd la festivalurile din lumea întreagă: Canada, Coreea de Nord, Italia, Rusia, Austria, Cehia, etc.

    Concertele susținute de Concertino accordion-band sunt unice prin spectaculozitatea lor. Ele diferă unul de altul prin energia și creativitatea membrielor formației. Concertinoa ccordion-band își lasă publicul încărcat pozitiv, cu zîmbetul pe față, oriunde în lume ar concerta.

  • El Saffron (Polonia)
    - este o trupă acustică care combină muzica sefardă cu cea spaniolă cucerind astfel inimile ascultătorilor. Trupa reprezintă un buchet plin de pasiune, talent, educaţie, experienţă, vise, muncă grea şi coincidenţe norocoase. Vocaliste sunt cele trei surori frumoase "Szafranski".

  • Geta Burlacu & Univox (Moldova)
    - celebra vocalista din Moldova, copozitoare, producător muzical și actriță. Geta este artista care practică multe stiluri muzicale şi chipuri scenice, îmbinând patosul unei bocitoare balcanice, senzualitatea muzicii latino, libertatea jazz-ului, lirismul cântecului francez şi înflăcărarea ritmurilor ţigăneşti.

  • Alex Calancea Band (Moldova)

    - Alex este considerat ca unul dintre cei mai buni basişti din Moldova.

    Începând să cânte rock'n'roll când era şcolar; fiind student la Universitate el a preferat punk-ul şi rock-ul, iar fiind student la Conservator s-a orientat spre stiluri de muzică mai profunde - jazz-rock, jazz şi fusion, care cer aptitudinea muzicianului de a gândi.

    Este foarte solicitat pentru calităţile sale de studio muzician, participă în diferite proiecte, îşi realizează pasiunile sale jazzistice, cântând în proiecte de jazz: "Jazzmodel", Geta Burlacu proiect sau cântând cu "Trigon". Creează muzică pentru proiecte personale ca "Bass tribute", "Alex Calancea Band" sau cvintet, trio, sextet.

    În cadrul Festivalului vom asculta unul dintre cele mai reuşite proiecte ale sale.Alaturi de Mark Oselschii un talentat pianist educat pe muzica clasica, jazz, funk, care a editat un album de jazz "Rancho Moldova"; şi Petru Moiseev ("Transbalcanica") un tanar toboşar plin de temperament. La cele spuse sus adaugând efecte digitale, se trece prin melosul balcanic, se pune pe ritmul de funk, fussion şi se obţine - "Alex Calancea Trio".

  • Ansamblul "ANIMO" (Moldova)
    - a fost înfiinţat de un grup de tineri profesionişti, care prin măiestria lor, au cucerit concursurile nationale şi internaţionale.

    Scopurile principale ale ansamblului "ANIMO" sunt păstrarea şi promovarea artei interpretative la instrumentele de coarde ciupite şi propagarea folclorului balcanic şi european.

    Iniţial a fost un ansamblu cu o altă denumire şi o formulă instrumental simplă: mandolină, cobză şi cobzabass, abordând un repertoriu de cântece foarte îngust. În anul 2014 ansamblul şi-a schimbat denumirea în "ANIMO", a îmbogăţit componenţa cu aşa instrumente ca flaut şi ghitară şi se bucură de prezenţa noilor membri a ansamblului.

    Pe parcursul anilor ansamblul "ANIMO" şi-a ocupat locul binemeritat în şirul colectivelor ale Republicii Moldova. Permanent participă în viaţa culturală a republicii de asemenea a evoluat şi în România, Ucraina, Italia etc.

  • Cristofor Aldea-Teodorovici (Moldova)
    - În 2013 a fost prezent la Festivalul Gustar în cadrul proiectului de autor DustyBaron, unde debutează cu noua sa trupă în calitate de conducător și solist.

    Proiectul are ca scop promovarea, valorificarea creației mai putin cunoscute a compozitorului Ion Aldea-Teodorovici și adaptarea pieselor folclorice într-o stilistică contemporană.

    Abordează lirismul și melodicitatea anilor '70, printr-un sunet proaspăt, păstrând esența și integritatea componistică.

  • NIKORASON'g (Moldova)
    - este un grup muzical înființat în anul 2005. Pe parcursul existenței sale, ei au interpretat muzică din diverse stiluri, de la rhythm & blues, soul, smooth jazz, lounge electro acoustic din latino, etc. și a suferit multe schimbări atât în repertoriu, cât și în componența trupei.

  • Jănel Band (Moldova)
    - condusă de acordeonistul Eugen Duminică, s-a făcut remarcată în cadrul Festivalului Gustar din anul 2013, fiind înalt apreciată de public. Această orchestra bogată şi diversă, prezintă o combinaţie energică dintre muzica lăutărească veche, cea populară, dar și cu elemente balcanice, orientale sau de Jazz. Vocea trupei este tânăra şi talentata Mihaela Tabură.

  • Trigon (Moldova)
    - Grupul Ethno Jazz Trigon s-a născut în anul 1992 din dorința de a interpreta muzică pentru suflet. Muzicienii nici nu se așteptau la o faimă atât de rapidă în Europa. În 1994, primesc premiul "Charles Cros" al Academiei de Arte Franceze pentru CD-ul de debut - "The Moldovan wedding in Jazz".

    Stilul muzicienilor din "Trigon" cuprinde elemente de folk, jazz, rock și muzică simfonică. Improvizații strălucitoare și o profundă înțelegere a formelor muzicale, elemente ce caracterizează perfect compozițiile lor muzicale. Trigon este, fără îndoială, un fenomen în muzica jazz-ului modern, un fenomen cu cea mai înaltă expresie intelectuală " L.Osipova, Vice Președinte al Uniunii Compozitorilor din Rusia.

  • Talya Solan (Israel)
    - este o artistă independentă, compozitor și producător.

    Stilul ei reprezintă în principal muzica ebraică originală și tradițional-contemporană. Insistă pe instrumente acustice dintre care jumătate îşi au originea din Orient. Ea integrează elemente muzicale din Orientul Mijlociu cu formele muzicii occidentale.

  • Misha Grossu & Wow Band (Moldova)
    - Ideea apariției a acestui proiect este simplă - dorința muzicienilor de a se realiza și a face muzică de calitate. Dar muzica pe care o fac ei nu este atât de simplă, este o muzică...WOW!

    Misha Grossu - acordeonist din Rep. Moldova, s. Tătăreşti. Acordeonul a apărut neordinar în viața acelui copil de atunci însă și-a pus rădăcini pe toată viața în inima sa.

    În prezent, Misha Grossu încearcă mereu să combine muzica părinților săi, a satului său a poporului său cu direcții ale muzicii internaționale-jazz, club, modern.

  • Victoria Leucă (Portugalia)
    - are doar 11 ani, dar a obţinut deja performanţe muzicale de excepţie în muzica fado.


Perioada: 23-25 august 2014.

Locaţie: Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi (vezi vederea panoramică)


Camping: 

  • Accesul în camping și camparea sunt permise doar celor ce posedă un bilet pentru două zile. Programul artistic în camping se va încheia în jurul orei 2 noaptea, după care vizitatorii să se poată odihni.

  • Organizatorii își rezervă dreptul de a opera controale pe parcursul festivalului pentru a asigura respectarea prezentului regulament. Focul de tabară se permite doar în locurile special amenajate.

Sunt interzise:

  • Accesul cu arme sau orice alte obiecte ce pot fi considerate periculoase. În zonă de camping există în permanență o echipă de asistentă tehnică ce va poate ajuta.

  • Accesul cu recipiente de sticlă, materiale inflamabile.

  • Comercializarea de produse în zonele de camping și festival fără acordul organizatorilor.

 

Transport:

Noi știm cât e de importantă planificarea transportului, atunci când te duci undeva la odihnă și la distracție. Pentru ca acest lucru să nu fie un impediment pentru voi și ca să puteți simți la maxim atmosfera festivalului, fără a vă gândi că sunteți la volan, va fi organizat transport tur-retur din Chişinău spre locaţia festivalului.

Preţul unui bilet tur-retur este de 70 Lei.


Sunt disponibile câteva tipuri de bilete pentru transport:

  • A. Bilet pentru o zi - 23 august. Plecarea: Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi - ora 23:00

  • B. Bilet pentru o zi: - 24 august. Plecarea: Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi, ora 20:30

  • C. Bilet pentru două zile: - 23-24 august. Plecarea: Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: În parcare la Orheiul Vechi - ora 20:30

  • D. 23, 25 August. Bilet pentru două zile - Plecarea: 23 august, Hotelul Turist - ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30;

  • E. 24-25 August. Bilet pentru două zile - Plecarea: 24 august, Hotel Turist, ora 11:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30;

  • F. 25 August. Bilet pentru o zi - Plecarea: 25 august, Hotelul Turist - ora 14:00. Întoarcerea: 25 august, în parcare la Orheiul Vechi - ora 22:30.


BILETE:

  • Bilet pentru o zi - 60 Lei înainte de 23 August (şi 70 Lei în ziua evenimentului).

  • Bilet pentru Ambele Zile - 100 Lei + BONUS (a 3-a zi gratis) înainte de 23 August (şi 120 Lei în ziua evenimentului).

  • Bilet transport tur-retur - 70 Lei.

  • Copiii sub 7 ani beneficiaza de acces gratuit la festival.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?