Terapie prin muzică - Muzică meditativă

Imagini

Informații

Data: 3 Februarie 2017, 18:00 Vineri
Preț: 50 - 70 lei
Telefon Informații: 068 999 608; 060 889 089

Descriere

Filarmonica Naţională te invită la o şedinţă inedită de terapie muzicală în cadrul proiectului „Terapia prin Muzică”.

Datorită formatului concertului – muzică meditativă însoţită de texte relaxante pentru stimularea imaginaţiei – a apărut, pentru prima oară în Republica Moldova, ceva nou şi interesant – un concert fără aplauze!

Maestrul Mihail Agafiţa, unul din iniţiatorii proiectului şi cel care se va afla la pupitrul dirijoral, a declarat următoarele: „Deși aplauzele sunt firești la oricare concert sau recital, de această dată obiectivul nostu este de a combina noțiunile de concert și ședință de terapie muzicală, unde memorizarea fragilă a trăirilor fine şi abia percepute de conştiinţa ascultătorului sunt prioritare pentru noi. Pentru aceasta sunt necesare o stare de calm și o liniște totala, ori din acest motiv vom ruga insistent publicul să nu aplaude la sfârşitul lucrărilor, ci să rămână în starea de meditaţie.”

Pentru a asigura starea de confort necesară, programul muzical a fost minuţios selectat. Printre lucrările care vor fi interpretate se numără adevărate capodopere ale muzicii clasice universale – Intermezzo din opera Cavaleria Rusticana de Pietro Mascagni, Adagio de Tomaso Albinoni, Vocaliza de Serghey Rachmaninov etc. Lucrările vor fi interpretate în paralel cu intervenţiile declamative ale moderatoarei, astfel artiştii de pe scenă vor crea o atmosferă de poveste publicului din sală.

Acest proiect reprezintă o colaborare frumoasă între Filarmonica Națională şi Institutul Național de Neurologie și Neurochirurgie.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.md. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?